La 16 decembrie 2016, Plenul Curții Constituționale, învestit în temeiul art.146 lit.a) teza întâi din Constituţie şi al art.11 alin.(1) lit.A.a) şi art.15 din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a luat în dezbatere, în cadrul controlului anterior promulgării, sesizarea cu privire la neconstituționalitatea Legii privind eliminarea unor taxe și tarife, dar și pentru modificarea și completarea unor acte normative, obiecție formulată de Președintele României.
În urma deliberărilor, CCR, cu majoritate de voturi, a respins, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituționalitate formulată și a constatat că Legea privind eliminarea unor taxe și tarife, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative este constituțională, în raport de criticile formulate.
Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică Preşedintelui României.

Potrivit unui comunicat al Curţii Constituționale a României, obiecția de neconstituționalitate privind dispozițiile Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, a fost respinsă cu unanimitate de voturi.
În şedinţa din 12 decembrie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă, legal constituit în cauză, a soluţionat o sesizare în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, fiind pronunţată următoarea soluţie:


Conform unui comunicat de presă, în urma dezbaterilor din mass-media legate de unele prevederi ale Legii nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor şi pentru evitarea oricăror speculaţii, Serviciul Contencios Constituţional va evalua oportunitatea sesizării Curţii Constituţionale a României (CCR) de către Avocatul Poporului referitor la legea care interzice condamnaţilor penal să facă parte din Guvern.







Decizia Curții Constituționale nr. 513 din 5 iulie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 956 din data de 28 noiembrie 2016, include prevederi referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 209 alin. (16) din Codul de procedură penală.


Conform dispozițiilor art. 241 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, în cazul societăților listate, actele de dispoziție pe care administratorii societății pot să le efectueze în baza mandatului general conferit în momentul alegerii lor în funcție se limitează la 20% din totalul activelor, minus creanțele de încasat, fapt statuat de Înalta Curte de Casație și Justiție.


















Curtea Constituțională a României (CCR) a admis o obiecție de neconstituționalitate privind unele dispoziții cu privire la salarizare din legea de modificare a Statutului Funcționarului Public, stabilind că sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică poate fi acordat personalului Agenției Naționale a Funcționarilor Publici (ANFP), dar fără a fi inclus în salariul de bază.



